Labradoodle

Persoanele de la care am luat-o in ziua de 17.05.2009, intr-o duminica insorita, ne-au spus ca este caniche american, dar nu am inteles exact la ce s-au referit ei, asa ca am inceput sa caut poze cu aceasta rasa pe net si din cautare in cautare am descoperit ca a mea dulce pitica este defapt labradoodle. Labradodle a fost formata dintr-un labrador si poodle, initial in Australia, acestia incercand sa creeze o rasa non-alergica. Desi, rasa nu este la momentul actual una recunsocuta oficial, acest lucru sunt sigura ca se va schimba intr-o zi. In sfarsit, am descoperit ca este lebradoodle, din care au reiesit o serie de explicatii cum ar fi faptul ca nu lasa par, nu ii miroase respiratia si este teribil de inteligenta (calitate care mi-a venit mie in ajutor foarte mult). A fost foarte usor sa o invat sa faca aport, sa sada, sa stea si sa ascult in principiu orice ii zic. A fost usor sa o invat sa-si faca chiar si nevoiile intr-un singur loc, insa fiind usor stangace la acest capitol, fiind primul meu catel, mititica a invatat cam pe la 8 luni sa nu mai faca prin casa. Au fost multe momente amuzante in cele 8 luni de incercare de a o invata sa faca la locusorul ei, pe balcon pe ziare, cum ar fii cele in care ma trezeam adormita seara sa ma duc la toaleta iar in intunericul care era puf intram in cacalica si da-i si curatate si curata locul. Desigur, devenisera usor enervante la un mement dat cand te trezea mirosul din camera pt ca facuse cacalica prospat, dar in esenta lor azi le gasesc amuzante.
Prima data cand a facut aport a fost in casa la doar cateva luni cam 4-5, a fost un moment minunat, pt mine la fel de minunat cum pt unii este sa-si invete copilul sa merga singur.
Asteptam cu nerabdare sa ies cu ea la plimbare, inca astept ...e partea mea preferata a zilei, poate pt ca este si a ei, bucuria pe care o vad in ochisorii ei atunci cand mergem la plimbare nu poate fii masurata in nici un fel. Pe atunci ritualurile noastre erau diferite decat azi, dupa 4 ani si 5 luni si 16 zile, o periam de fiecare data inainte sa iesim pt ca inca nu aveam voie sa-i fac baita pe corp, ii puneam zgadita, hamul si lesa, si cat ma incaltam eu, mititica sarea de colo colo bucuroasa: "afara! afaraaa!afaaraaaa!!" ..ceva de genul. Astazi, este ceva mai linistita, jucausa in continuare, si foarte bucuroasa pt ca iese la plimbare, insa mai linistita, deoarece a invatat sa stea cuminitica pe scaunelul ei pana ma echipez eu (incalt, imbrac, etc), intelegand ca nu-si face bine nici la articulatii, nici la coloana sa topaie asa de mult. dupa ce ma aranjez eu, vine momentul ei in care ii pun zgadita cu medalionul pe care l-a primit la 1 an de zile, hamul si lesa si iesim afaraaaaa, desigur asta intr-o zi in care nu este necesara hainuta! nuuuu, nu am zis cuvantul hainuta! cum o vede fuge de ea...nu-i place...din cauza buniciilor care au ras de ea prima data cand am imbracat-o ...cateii chiar au sentimente si emotii ca si oamenii, daca se rade de ei raman cu un gust amar si le este rusine, astfel ca astazi hainutele de orice fel pt ea reprezinta din pacate pedeapsa (desi nu a fost niciodata folosita ca si pedeapsa), dar faptul ca ei au ras de ea usor in batjocura, i-au ranit sentimentele fapt care i-a intiparit antipatia vizavi de  hainuta...sunt multe de zis despre ea si despre momentele cu ea, dar acum tre sa papam si sa ne pregatim de plimabre, asa cum noi doua stim mai bine. :-)